Un prinț de Crăciun: Nunta regală

Purtam de curând o discuție cu cineva care îmi explica punctul de vedere în privința Crăciunului, îmi explica cât de mult kitsch este. Într-adevăr, în unele privințe nu puteam să nu dau dreptate, în fond și asta face parte din Crăciun, multe lucruri siropoase( inclusiv prăjiturile sunt pline de sirop) îmbătate de un anumit spirit al Crăciunului, de magia care plutește în aer, de filme cu happy ending și de povești de dragoste împlinite.

Mie îmi place Crăciunul. Îmi plac și chestiile siropoase, în special de Crăciun. Îmi place să cred în magie, mai ales în perioada asta a anului, care parcă activează inimile tuturor. E adevărat, trebuie și să îți permiți să fii fericit sau să crezi în ceva anume, cum ar fi magia, căci ea din punctul meu de vedere nu este undeva pe afară, prin ger și zăpadă, ci în tine, poate doar prin interiorul tău rece.

Filmul pe care l-am văzut, l-am ales din impuls, adevărul este că nu mă informez mereu despre filmele pe care decid să le văd. Am văzut titlul filmul, scria Crăciun, am zis : perfect! Țin să menționez că nu mereu funcționează așa alegerea și rezultatul e unul pozitiv, din contra de cele mai multe ori alegerile sunt…putin eșuate. Dar poate o să fiu surprinsă într-o zi!

Dar am decis să îl văd așa și nu, nu am știu că filmul are și un antecedent și că ordinea cornologica mi-ar fi impus să îl văd pe primul și apoi pe acesta. Cum eu nu fac niciodată cum zice legea, evident l-am văzut direct pe acesta de față.

Pe parcursul filmului parcă mi s-a părut ciudat că personajele se cunosc atât de bine, dar am zis : În sfârșit un flm care a trecut peste partea siropoasă în care se îndrăgostea, se opunea cineva în calea iubirii lor și sfârșeau deja împreună. Uite cum au trecut ei direct la nuntă, ce drăguț!

Nu am fost prea dezamăgită aflu că există și o parte și mai cliseica, cum am descris mai sus, însă nu m-a făcut într-atât de curioasă încât să vreau să îl văd.

A Christmas Prince – The Royal Wedding – este un film fix de Crăciun, cu momente amuzante, previzibile, însă tare simpatic!

Au fost momente când m-am îngrozit de ridicolul situației, când îmi venea să arunc cu ceva în ecran din cauza anumitor personaje că Sahil, interpretat de Raj Bajal, însă deși a avut un personaj absolut enervant pe care l-aș pocni non-stop ( de mult nu mi-a mai creat cineva sentimentul acesta), recunosc că datorită aspectul sau fizic și a accentului său, de Crăciun nu m-ar fi deranjat să leșin în brațele sale.

Un alt lucru care mi-a plăcut și mai mult, a fost faptul că Amber, viitoarea prințesă, era de fapt o bloggeriță. Mi-a plăcut acest aspect destul de mult, știu că nu e singurul film care abordează subiectul acesta. Dar o prințesă bloggeriță sună destul de fain ( sau o bloggeriță care ajunge prințesă?) .

Dar, recunosc ca o păcătoasă ce sunt, că imaginea castelului din Aldovia m-a făcut să mă îndrăgostesc și să mă gândesc serios că nu m-ar deranja să am vreo rudă înstrăinată undeva departe care să facă parte din vreo familie regală necunoscută și ar locui într-un asemenea loc și cumva, prin uneltirile destinului, aș ajunge și eu să locuiesc acolo! Însă rămân cu dorința de a locui într-un astfel de castel, măcar pentru o zi! Cel mai tare lucru este că acest castel l-am vizitat de multe ori și este unul dintre preferatele mele, și anume Castelul Peleș.

Acțiunea filmului a fost filmată în România, iar peisajele superbe și interioarele absolut regale și elegante sunt filmate în locații ca Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Castelul Peleș și Aeroportul Aurel Vlaicu. Atât primul, cât și al doilea film au fost filmate în România. Din câte am citit, primul are și mai multe locații din România, inclusiv Palatul Bragadiru și Muzeul Naţional Cotroceni. Ceea ce mi se pare chiar wow!

Filmul are că subiect central nunta dintre Amber și prințul Richard, astfel că venirea lui Amber în Aldovia este așteptată, căci nunta trebuie organizată, protocolul învățat și regulile de urmat. Amber este dispusă să facă tot ce îi stă în putință pentru a nu pune familia regală într-o situație neplăcută, însă cât de mult va renunța Amber la ea, la visele ei și până la urmă la dorințele ei pentru propria nuntă? Va urma protocolul la sânge și va fi o prințesă exemplară, urmând tiparele și renunțând pentru totdeauna la viața ei dinainte de legătura ei cu regalitatea sau va transforma regalitatea după propriile reguli? Ori pur și simplu… va renunța la nuntă și la rochia aceea hidoasă impusă de Sahil?

Dacă vă doriți să urmăriți un film drăguț pentru Crăciun, cu faze amuzante, cu iubire și comploturi, cred că este un film potrivit!

Eu îl încadrez la categoria de film drăguț, personal i-aș da o notă de 6,5, însă pe IMDb are o notă de 5,1 ( nu mă miră, nu este un film profund, care să te atingă într-un fel sau altul sau să îți ofere teorii ale existenței omului). Actorii de care avem parte în film sunt : Rose McIver, Ben Lamb ( care nu m-a impresionat deloc cum a jucat), Alice Krige și Theo Devaney.

Dacă articolul meu a avut vreun efect( pozitiv, magic sau nu) asupra voastră, nu uitați de comentarii, like și share! Mulțumesc!

Cu drag,

R.M

P.S: Sa aveți cu toții un Crăciun așa cum vă doriți! Crăciun fericit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *