The LEGO Batman Movie

În seara aceasta am fost la avanpremierea filmului “ The Lego Batman Movie” la IMAX Cinema City Bucureşti , filmul a durat 1h 44 minute şi a fost o animație, acţiune/aventură foarte drăguţă, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii ( în special ! ) .

Ca părere personală, filmul a fost drăguţ din perspectiva unui adult, nu a fost plictisitor şi infantil într-o măsură prea mare, însă din perspectiva celor mai mici clar a fost un real succes, căci publicul ţintă a fost foarte încântat.

Povestea e drăguţă şi chiar şi ca adult înveţi ceva din ea, ceea ce pot spune că acordă un punct bonus filmului.

Batman este eroul oraşului Gotham, care întotdeauna este în faţă răufăcătorilor cu un pas şi reuşeşte să îi învingă! Aceasta trăieşte singur pe o insulă într-un conac în care tehnologia este la putere, alături de el este şi Alfred, majordomul lui care este mai mult ca o figura paternă pentru el, căci i-a fost mai mereu alături.

Dar în momentul în care noul comisar al oraşului decide că intervenţia lui Batman nu mai este folositoare, iar el ar putea interveni doar în calitate de partener al poliţiei, Batman se vede faţă în faţă cu imposibilitatea de a îşi mai îndeplini atributile, căci el nu poate lucra cu poliţia, deoarece el e BATMAN, iar Batman lucrează mereu SINGUR.

În plus, Joker se predă, plănuind ceva malefic pentru a-l face pe Batman să recunoască faptul că el e cel mai mare duşman al său. Şi dacă toate aceastea nu sunt de ajuns, dintr-o ironie a vieţii se vede în ipostaza de tată, neştiind ce să fac şi cum să facă. Astfel se vede pus într-o încurcătură mult prea mare din care nu se ştie cum va ieşi şi ce va ieşi.

Dacă sunteţi curioşi de această luptă între bine şi rău a cărui personaj principal îl are pe Batman, va invit cu mare drag să vedeţi filmul.

Nota filmului pe IMDb este 8,0, iar vocile personajelor aparţin următorilor actori : Will Arnett, Michael Cera, Rosario Dawson şi Ralph Fiennes.

The Lego Batman Movie “ o să aibă premierea în România pe 10 februarie, iar pentru o experienţă şi o calitate desăvârşită eu vă recomand să îl vizionaţi la IMAX Cinema City.

Aştept părerile voastre despre film! Vizionare plăcută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *