Povestea foii de hârtie și a ecuației matematice

Câteva cuvinte scrise din suflet pentru Ana :

De cele mai multe ori, noi, femeile, suntem persoane foarte uşor influenţabile şi foarte uşor de impresionat, mai ales atunci când chiar ne dorim ceva foarte mult şi simţim că tot universul din jurul nostru care a complotat până la punctul X împotriva noastră, mai că s-a îndurat de noi şi ne oferă persoana Y în viaţa noastră.

Şi atunci când am crezut că am rezolvat ecuaţia şi am scos necunoscuta pentru a recunoaşte în faţa întregii lumi, şi mai ales, în faţa noastră că fericirea  a fost scoasă la lumină, plină de culorile curcubeelor, plină de sclipirea licuricilor, parcă o forţă întunecată, un Zeu al Morţii sau a Crudităţii, îşi face prezenţa şi spulberă cu secera de la rădăcini lumina fericirii care ne încânta viaţa , începând uşor – uşor să iasă la iveală otrava ce era înăuntrul ei.

Fericirea care provoacă durere, nu e fericire! Nu e nici minciună sau amăgire, e pur şi simplu o armă care ne poate distruge, o armă fatală, o armă deghizată şi mulţi, asemeni necunoscutului Y ştiu cum să o folosească pe noi că să ne ducă în culmile disperării, în culmile tenebre ale Styxului, făcându-ne să cerem îndurare şi să cerem să ni se înapoieze starea de fericire, care la o analiză mai atentă a fost compusă din fărâme, mai mici şi decât cele pe care vrăbiuţele le mănâncă.

Şi ne întrebăm, de ce oare ecuaţia noastră e aşa complicată, de ce e de gradul doi, în loc să fie de gradul unul? De ce nu ştim să o rezolvăm şi să scăpăm odată de toate, de toate necunoscutele, de toţi necunoscuţii şi până la urmă să dăm naibii şi rezultatul, să trecem la altă pagină sau să devenim una nouă, albă, curată, fără urme sau amintiri.

Prea multe foi, asemeni sufletelor, au fost mânjite de cerneală neagră, că nici măcar necunoscutul Y nu şi-a făcut milă să scrie cu cerneală albastră, mai maleabilă şi parcă mai fină, mai aprinsă puţin de culoarea, o culoare care ne-ar alina poate, o culoare deşi întunecată, parcă cu ceva mai mult sentiment decât un negru crud pe un suflet alb ca foaia.

Şi foaie e rănită…Greu mai poate reveni la formă ei iniţială, de perfecţiune absolută, de sinceritate şi puritate, asta din cauză că mulţi necunoscuţi abuzează emoţional, şi dintr-un instinct animalic, de cei mai slabi, mai inoceniti şi mai naivi decât ei, lăsându-i doar cu probleme dureroase care în final nu reuşesc să găsească rezultatul ecuaţiei şi nici măcar răspunsul la întrebarea de ce a trebuit să se complice cu o astfel de problemă matematică?

Dar mintea şi sufletul întotdeauna au fost într-un război sau conflict al intereselor, care mai de care mai raţionale sau sentimentale, tot ce trebuie să ştie foaia noastră albă e că s-a născut cu un scop, cu un destinatar şi mai ales cu un rezultat ce va avea să vină într-un viitor apropiat, într-un moment ciudat şi cu o mulţime de răspunsuri de rezolvat.

Aşa că, necunoscuţii complicaţi, necunoscuţii asemeni lui Y nu trebuie să  te sperie, chiar dacă într-adevăr te rănesc şi într-adevăr îți perturbă viaţa făcând-o ba întunecată, ba luminoasă, la un moment dat cineva va veni şi va scrie cu o cerneală colorată, va acoperi tot ce nu e armonios şi va creea din ţine, dintr-o simplă bucată de hârtie, o opera de artă.

Fii curajoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *