Narcos

O să încep prin a fi sinceră şi a spune că mă atrage foarte mult cultura latinoamericană şi tot ce ţine de  şi ca orice subiect care are legătură, mă încânta instant şi cum a fost aşa în vogă valul acesta mare despre Pablo Escobar, regele cocaine  din Columbia, imediat interesul meu s-a manifestat.

A fost ca o formulă magică: Columbia + traficanţi + cocaină = Chimia perfectă pentru un serial incandescent.

Însă cel mai frumos lucrul al serialului este faptul că este inspirat din fapte reale, practic s-a reconstruit viaţa lui Pablo Escobar.

Serialul are şi scene din viaţă adevărată a lui Escobar, poze, mici momente filmate care au fost salvate şi adăugate în montajul serialului. Iar asemănarea actorilor cu personajele adevărate este izbitoare.

Narcos în prezent are două sezoane şi ilustrează povestea celui mai mare narcotraficant din Columbia. Se povesteşte viaţă lui Pablo Escobar de când acesta începe să producă cocaină, undeva pe la sfârşitul anilor 70 şi până  în anul 1993.

Serialul prezintă evenimentele politice din Columbia, dar şi viaţa pe care o duceau cetăţenii columbieni, sărăcia şi deznădejdea pe care o aveau, modul cum supravieţuiau şi se descurcau zi de zi.

Serialul este narat de însuşi un personaj, care explică faptele pas cu pas până la sfârşitul acestora. Acţiunea urmează un fir concret, în dezvoltare – Escobar începând comerţul cu cocaină, comerţ cu bunuri ilegale şi încet încet dezvoltându-se din ce în ce mai mult, extinzându-se cu transporturi de cocaină până în SUA.

Din cauza invaziei drogurilor în SUA,  poliţiştii americani trimit în Columbia o echipa de la DEA pentru a rezolva problema.

Astfel începe bătălia între autorităţile columbiene susţinute de americani şi narcotraficanţii ce conduc Columbia.

Serialul este o bătălie constanţă  între cele două echipe. Unii se mai trădează, alţii fac alianţe, intervin gelozii, crime cu sânge rece de la cei  la care nici nu te aştepţi.

Personal mi-a plăcut serialul, nu aşa de mult cum m-aş fi aşteptat , dar a fost foarte interesant.

Din punctual meu de vedere sezonul unu a fost mult mai reuşit decât sezonul doi. În sezonul doi am simţit cum se trage de acţiune şi totul intră într-o oarecare monotonie.

Serialul va avea şi un al treilea sezon, dar subiectul se mută asupra altcuiva, deşi tema pare să fie aceeaşi. O lupta între o pisica ( autorităţile) şi un şoarece ( narcotraficanţii ). Intrăm puţin într-un clişeu, cred eu, deşi sper să nu.

Serialul este un thriller poliţist, biografic, are două sezoane şi în total 20 de episoade şi a fost difuzat începând cu 28 august 2015.

Pe IMDb are o notă de 8,9.

Oricum ar fi, dacă vi se pare interesant va invit să urmăriţi trailerul şi de ce nu, şi serialul !

Vizionare plăcută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *