Ce ne spunem când nu ne vorbim

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim_1_fullsizeCe ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion este o carte despre (re)găsirea sinelui, despre cum reacționăm când suntem puși în fața unei situații limită. Floarea_soarelui, căci ea este personajul principal, se confruntă cu un diagnostic fatal care o determină să fugă, să se ascundă și să nu mai vorbească cu nimeni. Îi abandonează pe toți cei dragi pentru a-și trăi sfârșitul în singurătate. Timp de doi ani îi scrie emailuri zmeului_albastru, însă nu le trimite. Când își reface analizele află că de fapt nu a fost bolnavă, ci a fost doar o eroare a sistemului. Un rezultat ce anulează toate așteptările și face ca povestea să își găsească un nou sfârșit. În această carte, cititorul merge pas la pas cu floarea_soarelui, suferă alături de ea, descoperă adevărul, urăște, iubește, se pierde pentru a se regăsi și pentru a-l regăsi pe Dumnezeu pentru totdeauna.

„Avem tot timpul din lume. Dacă suntem ceea ce am crezut noi că suntem. Așteptarea este o iluzie. În viață, în general, nu ai ce să aștepți. Trebuie să poți să trăiești tot și la final să vezi ce rămâne. Dacă nu ne-am lămurit încă, vom vedea la final ce am fost. Coaja se vede întotdeauna, miezul te surprinde.”

„Am început să umblu în mine ca într-o casă veche, din care trebuie să scoți tot, să o dărâmi ca apoi să reconstruiești. Până în momentul în care nu m-am eliberat de ultima suflare veche, sarcofagul nu s-a deschis. Dumnezeu a avut răbdare. M-a așteptat. Îngerul mi-a cărat molozul zile și nopți întregi. Lacrimile mi-au fost ustensile. Am cojit pereții timpului, am schimbat instalațiile emoțiilor, am modificat toate cablurile de legătură cu Universul, căci erau fisurate și, cu răbdare, am început să lucrez fiecare centimetru din noua casă a sufletului. Îngerul meu păzitor a lucrat cot la cot cu mine. Dumnezeu ne-a supravegheat. Când te refaci nu există timp. Aparent, când Dumnezeu îți dărâmă vechea casă, murdară și imposibilă, ai senzația unui dezastru. Te lasă descoperit. După ce treci de șoc, îți dai seama cât de iubit ești de Dumnezeu și durerea năucitoare care te arde, suferința care îți ia aparent mințile și te anulează, abisul de neînchipuit care te mutilează sunt, de fapt, punctul din care îți iei avânt, aripile cu care poți să atingi alte înălțimi, alte culori, alte ceruri…lumina.”

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârșit.”

Un gând despre „Ce ne spunem când nu ne vorbim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *