Ai suru – A iubi de Ioana Nitobe Lee

Cred cu adevărat că cele mai frumoase poveşti sunt cele care sunt inspirate din realitatea de zi cu zi, din propriile noastre vieţi. Cu acelea poate ne indentificăm cel mai mult sau prin ele trăim altă viaţă şi ne detaşăm de a noastră, călătorim şi poate şi învăţăm sau poate astfel primim sanşa de a înţelege şi pe altcineva, de a vedea alte opinii şi alte puncte de vedere.20160925_114322

“Ai suru”  – A iubi de Ioana Nitobe Lee e o carte specială cu o viaţă şi o iubire cu totul aparte. O poveste de dragoste care te farmecă, care te face să îi vezi atât înălţarea, cât şi latura ei inversă. O poveste care te face să guşti din esenţă vieţii pe toate părţile ei. Poate de aceea e şi atât de specială, deoarece sunt perzentate personaje complexe cu sentimente pe măsura caracterelor lor.

Ea, Ioana, o studentă româncă superbă şi o intelectuală de altfel, se îndrăgosteşte de el, Ken, un japonez intelectual ce provine dintr-o familie nobilă. O iubire intensă la nivelele ei cele mai înalte. O iubire care te cuprinde şi te copleşeşte. O altfel de iubire, o iubire ce străbate nivele culturale, ce le îmbină şi le combină până când ajung la formula perfectă.

Ioana ne povesteşte episoade din viaţă ei cu detalii cât se poate de reale, originară din Vălenii de Munte, Ioana se mută în Bucureşti pentru a urma Facultatea de Limbi şi Literaturi străine, unde studiază limba japoneză şi învaţă despre cultura acestora.

 În Bucureşti ia naştere iubirea dintre ea şi Ken, iar in Tokyo aceasta continuă şi se amplifică. Cum o iubire pune stăpânire nu doar pe propria fiinţă, cât şi pe restul vieţii tale, aşa a pus stăpânire atât Ken, cât şi însăşi Japonia pe Ioana.

O viaţă plină de iubire,eleganţă şi lux, dar şi durere. Deşi se bucură de faptul că aparţine Japoniei ( sau poate puţin invers, Japonia face parte din Ioana), ea întâmpina multe dificultăţi atât la nivel cultural cu cei din Japonia, cât şi, peste ani, cu românii de-ai ei.

Şi deşi pare a avea viaţa perfectă, încet îşi da seama că nu este aşa… De ce? Fiindcă întotdeauna viaţă este cea care are propriul ei drum pentru fiecare. Exact cum spune şi autoarea în carte “E un păcat să-ţi iroseşti viaţă fără să încerci să descoperi fericirea, sau măcar pacea sufletească, iar eu nu sunt genul de om care să traiască de la o zi la alta, fără scop, fără remuşcări, fără regrete şi, mai ales, fără voința de a avansa. A avansa înseamnă nu doar să treci prin viaţă, să acumulezi riduri şi boli, ci să dobândeşti experienţe, împliniri , posibilitatea de a te dedica atât ţie, cât şi altora, care au sau ar putea avea nevoie de tine.

Chiar şi idealul iubirii se poate destrama, şi nu fiindcă cei doi nu se iubesc, nu fiindcă nu îşi dau seama de sentimentele dintre ei, ci pur şi simplu aşa a fost să fie. Poate tinereţea, poate că fiecare avea alt rol de indeplinit sau poate că soarta avea să le pregătească altceva.

Ken pentru20160925_114421 Ioana era cel care : “M-a cucerit prin Chopin şi avea să mă aibă pentru totdeauna interpretându-mi din memorie Beethoven – „Sonata lunii”… el rămâne singurul bărbat care a cântat-o doar pentru mine. Mi-a scris multe poezii şi mi-a desenat multe portrete. Le-am rupt aproape pe toate. De ce? Pentru că atunci când eşti tânăr suferi de un fel de imbecilitate care-ţi învăluie mintea, îţi închide sufletul şi îţi ocopera ochii. Pentru că tinereţea nu e doar o „trufie”, cum o definea Cioran, ci şi un handicap emoţional şi intelectual”, iar iubirea lor avea să rămână veşnic undeva într-un colţ mic al inimii fiecăruia.

 Căsătoria lor pe parcursul anilor nu mai era plină de linişte şi de candoare juvenilă, deşi încă păstra esenţa puternică a iubirii. Deşi au apărut problemele, ei au şi au avut o poveste unică, una plină de frumuseţe, de sinceritate şi de o iubire plină, trăită în toate etapele ei posibile şi imposibile.

Este exact cum spune şi autoarea Ioana Nitobe Lee :

Există întotdeauna un motiv indicibil pentru care oamenii se reunesc, se căsătoresc, se atrag. Au în comun nişte afinităţi în aparenţă, dar care sunt suficient de puternice ca să-i apropie: afinităţi de reacţie chiar, de gusturi, de percepţie, lucruri neaşteptate şi dificil de definit, dar care au greutate într-o relaţie.

Dacă vreţi să intraţi în lumea fascinantă a Japoniei, definită prin tradiţie şi iubire, dacă vreţi să intraţi în viaţa Ioanei şi să îi cunoaşteţi povestea, vă invit să o descoperiţi în “ Ai suru – A iubi “ prima ei carte inspirată din propria ei  viaţă .

Un gând despre „Ai suru – A iubi de Ioana Nitobe Lee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *